Voluntari
Cele mai mari satisfactii le ai atunci cand oferi fara sa astepti sa
primesti ceva in schimb, cand vezi ca investitia ta, fie financiara, fie
timpul sau zambetul tau ii bucura pe ceilalti si ii ajuta sa mearga mai
departe. Pentru sportivii Special Olympics atentia celor din jur este
foarte importanta. Prezenta ta langa ei ii transforma deja in niste invingatori.
Fundatia Special Olympics poate fi una dintre acele organizatii care
sa te faca sa te simti implinit prin sprijinul acordat celor care au nevoie
de tine. Ea exista datorita voluntarilor care se implica in organizarea
de evenimente sportive. Faptul ca ii conduci pe sportivi spre terenul
de sport, ca le oferi o medalie, ca ajuti la amenajarea unei sali poate
insemna mai mult decat crezi.
Daca vrei sa devii voluntar, echipa si sportivii Special Olympics te
asteapta.
Rolul voluntarilor in cadrul activitatilor Special Olympics
Voluntarii sunt coloana vertebrala a organizatiei Special Olympics. In
prezent sunt
peste 550 000 de voluntari SO in toata lumea. Cand spunem voluntari ne
gandim la studenti din diferite universitati, elevi de liceu, membrii
ai grupurilor civice, sportivi amatori si profesionisti, oficialitati
din sport si antrenori, parinti si membrii ai familiilor sportivilor SO,
pompieri, personal juridic, personal militar si medical, profesori, pensionari
si oameni de afaceri.
In voluntariat exista o varietate de roluri de la insotitori la un eveniment
la membrii unor programe locale, subprograme, sau de la echipa de management
national pana la membrii ai consiliului director al organizatiei.Voluntarii
servesc ca si antrenori, oficialitati, directori de programe, coordonatori
locali, echipa de management sportiv, membrii unei echipe sportive, publicisti,
dar si la strangere de fonduri si rezolvarea problemelor administrative.
Subprogramele locale si programele nationale acreditate Special Olimpics
ofera instruire voluntarilor astfel incat acestia sa fie pregatiti pentru
rolurile lor.
|